REGULAMENT FIDELIZARE EXCLUSIVE CARD MEMBER

PROGRAMUL DE FIDELIZARE YVY - Regulament oficial

Capitolul 1. Organizatorul şi regulamentul oficial al programului:

Acest program de fidelizare este organizat şi desfăşurat de SC BRANDELLIGENCE SRL, cu sediul în Calea Moşilor,, nr. 278, bl.20 bis, sc A, Sector 2, Bucureşti, România. Participanţii la acest program sunt obligaţi să respecte termenii şi condiţiile Regulamentului Oficial, potrivit celor menţionate mai jos. Regulamentul Oficial stă la dispoziţia oricărui participant la program pentru consultare pe shop  www.yvy.ro .Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica sau schimba prezentul Regulament, urmând ca modificările să intre în vigoare numai după anunţarea şi prezentarea în mod public a acestor modificări. Programul se va desfăşura conform prevederilor din prezentul Regulament Oficial.

Capitolul 2. Zona de desfăşurare a programului:

Programul de fidelizare este organizat şi se desfăşoară pe întreg teritoriul României pentru produsele comandate pe  www.yvy.ro.

Capitolul 3. Durata programului:

Programul de fidelizare intră în vigoare la 15 aprilie 2016 şi are o durată nedeterminată. BRANDELLIGENCE are dreptul să hotărască în orice moment încetarea programului.

Capitolul 4. Condiţii de participare:

Orice persoană fizică, cu domiciliul stabil în România şi cu vârsta de cel puţin 14 ani, poate fi membru al programului de fidelizare. Excepţie fac angajaţii BRANDELLIGENCE. Oricine cumpără articole pe www.yvy.ro în valoare de minim 1000 RON- o singură achiziţie, poate intra în programul de fidelizare BRANDELLIGENCE. La programul de fidelizare se poate participa numai prin completarea şi semnarea formularului de înscriere, pe care cumpărătorul îl va primi odata cu comanda efectuata, dacă valoarea bonului său este de cel puţin 1000 RON. Participantul este obligat să completeze integral formularul de înscriere, cu date reale şi citeţ si sa il expedieze pe mail la office@yvy.ro sau pe adresa strada Popa Petre nr.13, sector 2, Bucuresti, etajul 1, telefon contact 0748880336. Formularul de înscriere în program se completează şi se predă catre BRANDELLIGENCE, cumpărătorul primind un card de fidelizare odata cu expedierea produselor comandate. Cardul devine activ in 12 ore de la emiterea acestuia.

Formularele nesemnate sau conţinând date incomplete sunt considerate invalide şi nu permit obţinerea cardului.
Prin înscrierea în program, participanţii declară că sunt de acord cu regulamentul acestuia şi că datele lor personale (inclusiv adresa) să fie prelucrate, să intre în baza de date SC BRANDELLIGENCE SRL şi să primească materiale informative prin orice mijloace de comunicare (fax, poştă, email, SMS etc.) din partea SC BRANDELLIGENCE SRL şi a tuturor partenerilor săi. SC BRANDELLIGENCE SRL se obligă să le respecte acestora drepturile prevăzute de legea 677/2001 şi va utiliza baza de date pentru a trimite corespondenţa şi pentru a realiza rapoarte statistice.

Datele personale furnizate nu vor fi difuzate către terţi, cu excepţia operatorului de marketing direct al SC BRANDELLIGENCE SRL. La cererea scrisă a participantului, datată şi semnată, expediată la adresa: strada Popa Petre nr.13, sector 2, Bucuresti, etajul 1.

    SC BRANDELLIGENCE SRL se obligă:
  • să confirme solicitantului dacă prelucrează sau nu date personale, în mod gratuit pentru o solicitare pe an;
  • să rectifice, actualizeze, blocheze, şteargă sau transforme în date anonime, în mod gratuit, datele a căror prelucrare nu este conformă dispoziţiilor Legii nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;
  • să înceteze prelucrarea datelor personale a solicitantului.

Participanţii au dreptul de a solicita, o singură dată pe an, în scris, evidenţa modului în care datele personale ale acestora sunt prelucrate.

Capitolul 5. Mecanismul programului:

Orice deţinător de card beneficiază pe loc pentru cumpărăturile efectuate după intrarea în vigoare a cardului de un discount de 10% faţă de preţul normal al produsului. Excepţie fac produsele aflate în promoţie (reduceri de sezon şi alte ocazii speciale). Pentru aceste produse deţinătorii de card nu pot obţine discount. Cumpărătorul trebuie să introduca codul format din cifre aflat sub codul de bare de pe spatele cardului spre scanare înainte de plasarea comenzii.

Deținătorul cardului de fidelitate are dreptul să participe la campaniile promoționale organizate pentru aceștia și pot beneficia de oferte/discount-uri speciale. Discountul nu poate fi acordat în lipsă prezentării cardului sau a introducerii codului înainte de plasarea comenzii.

Capitolul 6. Cardul de fidelizare YVY:

La baza programului de fidelizare se află cardul de fidelizare BRANDELLIGENCE, destinat clienţilor BRANDELIGENCE. Fiecare participant are dreptul la un singur card. Falsificarea oricărui card se pedepseşte conform legilor în vigoare. Discount-urile aplicate în programul de fidelizare BRANDELLIGENCE se supun condiţiei ca preţul de vânzare cu amănuntul să nu scadă sub preţul de achiziţie. BRANDELLIGENCE îşi rezervă dreptul de a dezactiva orice card de fidelizare BRANDELLIGENCE.

Capitolul 7. Folosirea cardului de fidelizare YVY:

Pentru a beneficia de discounturi, clientul va trebui să anunţe de la început că este posesor de card de fidelizare BRANDELLIGENCE. Accesul la discount-uri este posibil pe www.yvy.ro , cu excepţia promoţiilor speciale care se desfăşoară doar în anumite magazine şi în anumite perioade.

Capitolul 8. Cardurile deteriorate, pierdute sau furate:

Dacă un card YVY s-a deteriorat, a fost furat sau pierdut, acest lucru trebuie anunţat la numărul de telefon 0748880336 sau la adresa de e-mail office@yvy.ro. 
Odată cu înştiinţarea se vor comunica numele, adresa şi celelalte date de identificare ale posesorului de card. Participantul care îşi pierde cardul sau îi este furat, are dreptul la un nou card care va fi expediat de BRANDELLIGENCE.

Capitolul 9. Funcţionarea serviciului de relaţii cu clienţii:

Posesorii de card pot obţine informaţii referitoare la funcţionarea programului de fidelizare şi folosirea cardului apelând Serviciul Clienţi la numărul de telefon gratuit 0748880336. Tot la acest număr, titularul cardului va anunţa fără întârziere orice schimbare a informaţiilor personale, inclusiv modificările de adresă şi, de asemenea, va anunţa pierderea, furtul sau deteriorarea cardului de fidelizare. În scopul protejării datelor personale ale participanţilor la programul de fidelizare, Serviciul Clienţi va solicita anumite informaţii pentru a stabili identitatea clientului. Dacă operatorul de la Serviciul Clienţi nu a stabilit în mod corespunzător identitatea clientului, el este îndreptăţit să refuze furnizarea de informaţii.

Capitolul 10. Protecţia datelor personale:

Prin semnarea formularului de înscriere, participantul este de acord ca datele sale completate în formularul de înscriere să intre în baza de date a companiei BRANDELLIGENCE, înregistrată la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal ca operator de date cu caracter personal sub numărul notificarii din Registrul General al ANSPDCP este 34434.
Participantul îşi exprimă acordul ca informaţiile completate în talon să fie folosite de BRANDELLIGENCE în scopuri statistice şi pentru acţiuni de marketing direct şi să primească materiale informative de al BRANDELLIGENCE şi partenerii săi. Participantul are drept de acces, intervenţie şi opoziţie asupra datelor personale comunicate, conform legii 677/2001.
Regulamentul Oficial este disponibil în mod gratuit oricărui participant la programul în toate magazinele BRANDELLIGENCE si pe pagina de Facebook. 
Prin participarea la acest program, participanţii sunt de acord să respecte şi să se conformeze termenelor şi condiţiilor prezentului Regulament Oficial.
Pentru informaţii suplimentare se poate vizita site-ul www.yvy.ro . 
Prin participarea la acest program, participanţii sunt de acord să respecte şi să se conformeze termenelor şi condiţiilor prezentului Regulament Oficial.